Avem 4 luni de zile de când stăm fără Guvern si o perioadă agitată în care Guvernul interimar, prim diverse tertipuri a încercat să ne convingă că ne vrea binele si mai mult decât atât, a încercat să adopte o lege a salarizării mult mai proastă decât ce avem în momentul de față.

Tocmai în acest context, la solicitarea celor care au initiat procedura de stabilire a unui nou Guvern, organizatia noastra sindicală a propus un set de reforme pentru sectorul de apărare, ordine publică si securitate natională în vederea respectării unor principii sănătoase de transparenta, egalitate si respect reciproc. Cele patru propuneri(vezi adresă) transmise PSD vizează:

1. Salarizarea unitară, aplicată integral și ireversibil. Cerem o lege nouă a salarizării, cu calendar multianual obligatoriu aprobat de Parlament și o clauză de neregresie prin care drepturile salariale câștigate să nu mai poată fi înghețate sau reduse prin ordonanțe de urgență, așa cum s-a întâmplat repetat în cazul Legii nr. 153/2017. Propunerea include și indexarea anuală automată cu rata inflației.

 

2. Predictibilitatea în carieră și pensionare. Solicităm introducerea unei clauze de drepturi câștigate, astfel încât personalul aflat deja în activitate să nu mai fie afectat de modificări retroactive ale condițiilor de pensionare sau de avansare, precum și un Ghid al carierei unic, cu criterii obiective, valabile pe toată durata carierei.

 

3. Deblocarea deficitului de personal. Atragem atenția asupra celui mai mare deficit de personal de după 1989 la nivelul Ministerului Afacerilor Interne și cerem un audit național al deficitului real, scoaterea la concurs a tuturor posturilor deja finanțate și stimulente de recrutare și retenție pentru zonele deficitare, inclusiv la frontieră.

 

4. Reformarea arhitecturii instituționale de ordine publică. Cea mai amplă propunere din pachet cere o analiză de impact, cu participarea partenerilor sociali, privind reorganizarea sistemului de ordine publică, după modele deja aplicate în alte state membre ale Uniunii Europene: fie prin delimitarea teritorială clară a competențelor, ca în Franța, Spania și Portugalia, fie prin comasare într-o instituție unică, ca în Grecia, Luxemburg, Belgia și Austria. Cerem înființarea de structuri mobile de intervenție la nivel teritorial, un program multianual de dotare cu echipament de protecție și mijloace de imobilizare neuromusculară, precum și un regim sancționator mai sever pentru faptele de ultraj comise împotriva personalului.

 

Cele patru propuneri sunt complementare și urmăresc un sistem de apărare, ordine publică și securitate națională stabil, predictibil și corect remunerat, cu o capacitate operativă reală, nealterată de sarcini administrative care nu îi sunt specifice.

SIDEPOL va continua susținerea acestor direcții în relația cu partenerii de dialog social, respectiv Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române și cu structurile parlamentare de specialitate.

Reușim împreună!

ECHIPA F.S.D.R.