Nu a trecut mult timp de la ultima întâlnire a reprezentanților MAI cu sindicatele, in urma căreia, din 157 de probleme ridicate a trebuit ca, de comun acord, să stabilim prioritățile.

Nu a fost o surpriza pentru nimeni să constatăm că prioritățile se referă la drepturile salariale (de acum restante ca urmare a "ordonanței înghețărilor"), reducerea deficitului de personal și asigurarea condițiilor decente de muncă (dotarea necesară personalului mai ales în structurile operative și modernizarea/reabilitarea unor sedii).
Evident ca pentru acestea sunt necesare fonduri financiare, dincolo de orice solicitare, voință și soluții.

Motiv pentru care, având în vedere ca se preconizează rectificarea bugetară pentru anul 2021, am atras atenția din nou (dacă mai era nevoie) asupra subfinanțării MAI care se perpetuează in fiecare an.

E drept că după aprobarea fiecărui buget, oricare ministru a fost la MAI s-a lăudat cu fonduri suplimentare, însă, niciodată nu au fost alocate fonduri pentru nevoile reale ale acestui minister și pentru ceea ce înseamnă prioritate pentru a nu fi generate noi probleme.


Ne punem speranța că ministrul Bode va susține solicitările noastre și va găsi soluții și sprijin de la Guvern pentru a avea, în sfârșit, primele bife in lunga lista de probleme centralizate la nivelul MAI de la începutul acestui an pana în prezent, chiar dacă până în acest moment nu s-a concretizat nimic palpabil pentru angajații acestui minister.

Vă vom ține la curent în funcție de evoluția discuțiilor.

Reusim împreună!

Echipa FSDR